Votează „Da” la referendum, votează pentru Europa. Corupţia ne arde la buzunar

Ziua de 26 mai este una crucială pentru modul în care va arăta România în următorii ani. Referendumul pe teme de justiţie şi alegerile europarlamentare le dau posibilitatea românilor de a da un mesaj clar că se opun corupţiei politicienilor PSD. La ambele scrutinuri avem puterea să re-punem România pe un drum normal şi pe români în primul rândul al preocupării guvernării. „De doi ani şi jumătate, PSD încearcă să îndoaie legile ca să-şi facă scăpaţi infractorii cocoţaţi în fruntea statului. Dragi români, dacă pierdem independenţa justiţiei, atunci pierdem şi şansa pentru a avea autostrăzi, spitale, grădiniţe şi şcoli. Dacă îi lăsăm pe ei să ne strice ţara, atunci românii sunt cei care vor plăti. Aşa nu se poate! Să arătăm lumii că noi nu suntem un neam de hoţi, ci un neam de oameni cinstiţi. Pentru toate acestea, pentru viitorul nostru, pe 26 mai mergem să votăm!”, a spus preşedintele Klaus Iohannis la mitingul PNL de la Iaşi.

Corupţia este un flagel care ne iroseşte banii care ar putea fi folosiţi pentru dezvoltarea României. Doar un exemplu: Parlamentul European a publicat în 2016 un studiu al Rand Corporation în care costul direct al corupţiei în România este estimat la aproximativ 24 miliarde euro pe an. Cu această sumă ar putea fi construite sute de spitale judeţene sau mii de kilometri de autostradă. Acest flagel poate fi stopat votând „DA” la fiecare dintre cele două întrebări de la referendumul pe teme de justiţie, convocat de preşedintele Klaus Iohannis. Prima întrebare – sunteţi de acord să se interzică amnistia şi graţierea pentru corupţi? A doua întrebare – sunteţi de acord să se interzică ordonanţele de urgenţă în domeniul justiţiei?  Sunt întrebări simple, clare, pe care orice român le înţelege. Sunt despre viitorul fiecăruia şi despre corectitudine în viaţa publică.

PNL şi-a asumat clar o legislaţie corectă, pentru a avea o ţară în care regulile să fie respectate. PNL a purtat zilnic lupta parlamentară cu PSD şi a reuşit să stopeze o parte din asaltul lui Liviu Dragnea asupra justiţiei.

Aplicarea recomandărilor Comisiei Europene şi ale Comisiei de la Veneţia, susţinute şi asumate de PNL, vor duce la reducerea pierderilor din corupţie. De exemplu, numai într-un singur an, prejudiciile provocate de fapte de abuz în serviciu au ajuns la 100 de milioane de euro. Comisia Europeană se opune clar în aceste zile reducerii pedepselor pentru abuzul în serviciu, pe baza noului Cod Penal promovat de PSD în Parlament. PNL s-a opus ferm, a votat împotrivă şi a contestat la Curtea Constituţională acest nou Cod Penal. Recuperarea banilor în viitor este  posibilă prin revenirea la o legislaţie normală, asumată fără echivoc de PNL.

Corupţia PSD blochează şi atragerea fondurilor europene în multe părţi din ţară. Cu toate acestea, primarii liberali au atras fonduri europene în valoare de sute de milioane de euro. Unii dintre aceşti primari de succes sunt astăzi pe lista PNL pentru europarlamentare. „Europa înseamnă civilizaţie, Europa înseamnă calitatea vieţii. Ne propunem să fructificăm toate resursele care ne sunt puse la dispoziţie, nu cum se întâmplă astăzi, în care miliarde de euro sunt ţinuţi la graniţa ţării, fără nici un fel de şansă de a putea să îi aducem în ţară, din cauza incompetenţei şi centralismului birocratic al unor guvernanţi”, a afirmat preşedintele PNL Ludovic Orban.

Alegerile europarlamentare şi referendumul pe teme de justiţie din 26 mai fac parte dintr-un proces mai larg de însănătoşire politică a României, urmând alegerile prezidenţiale, locale şi parlamentare. Votând „DA” la ambele întrebări de la referendum şi votând pentru PNL putem face primul pas pentru stoparea corupţiei şi pentru a avea o Românie care să se apropie de standardele de viaţă ale Uniunii Europene. Vom spune „DA” acestei Românii Europene în 26 mai.