Spitalului Județean de Urgență Ilfov un spital la standarde europene.

Consiliul Județean Ilfov, PNL, a reabilitat, modernizat și echipat Spitalului Clinic Județean de Urgență Ilfov cu bani europeni care au însumat aproape 19 milioane de euro. Acum, unitatea funcționează după cele mai înalte standarde europene și are aparatură de ultimă generație.

Au fost puse în funcțiune trei săli de explorări funcționale noi, o stație de sterilizare, două săli de tratament în Unitatea de Primiri Urgențe, o sală de chirurgie, o sală de gipsare, două săli aseptice, de chirurgie, în Blocul Operator, Secția ATI, Secția de Chirurgie Generală, Secția Ortopedie și Neurologie, Secția ORL și BMF.

”Acum, îmi aduc aminte, cu detașare, de începutul acestei lucrări, când, la prima întâlnire a comandamentului de șantier mi-am pus mâinile în cap. Atunci m-am gândit chiar să anulăm acest contract, am discutat mult cu proiectantul și constructorii. S-au făcut eforturi extraordinare! Ar putea fi scrisă chiar o jumătate de carte despre reabilitarea acestui spital, despre stadiul în care se afla și despre cum arată astăzi. Toți cei care au fost implicați vor fi urmăriți de acest proiect, pe care-l vor considera deosebit pentru cariera lor”, a declarat Marian Petrache, președintele Consiliului Județean Ilfov.

Peste 10.000 de oameni din București și Ilfov beneficiază anual de serviciile spitalicești.