Ludovic Orban: Am prefera să ajungem la o întoarcere la popor prin intermediul alegerilor anticipate/ În guvernarea PSD nicio firmă nu își poate face un plan de afaceri

Ludovic Orban, președintele PNL, a vorbit într-un interviu acordat HotNews.ro despre alegerile europarlamentare, despre referendum, despre soluțiile oferite de PNL la problemele presante de astăzi, dar și despre o moțiune de cenzură și perspectiva unor alegeri anticipate. “In guvernarea PSD, nicio firmă nu își poate face un plan de afaceri. Ne propunem să facem o campanie la firul ierbii, o campanie cât mai apropiată de oameni, o campanie în cadrul căreia să ajungem în casa fiecărui român, să ne prezentăm soluțiile, proiectele și mai ales ce avantaje putem să aducem pentru români de la nivelul UE”, a decalarat Ludovic Orban.

“Sunt teme periculoase pe agenda zilei, cum e remanierea guvernamentală, tentativa lor de a modifica codul penal ca să îi scape pe Dragnea și pe Tăriceanu. Mai au câteva inițiative periculoase. Ne-am pregătit, ne vom opune și vom folosi toate pârghiile pe care le avem la dispoziție ca să împiedicăm intrarea în vigoare a acestor prevederi”, a spus Ludovic Orban.

Despre europarlamentare si motivele pentru care oamenii ar trebui sa voteze PNL

  • Dintre toate partidele din România, Partidul Național Liberal este partidul care este cel mai respectat, cel mai apreciat, partidul cel mai influent la nivel european și mai ales partidul care poate aduce lucruri pentru România, care poate să aducă beneficii pentru cetățeni.
  • La nivel european, se iau foarte multe decizii care afectează viața de zi cu zi a cetățenilor. Mai mult de 50% dintre legile care ne afectează viața la ora actuală sunt decise la nivel european și este foarte important ca România să fie reprezentată de europarlamentari influenți, europarlamentari care să fie apreciați de partenerii lor, europarlamentari care să poată să construiască, să negocieze în numele României, să construiască majorități pentru ca anumite regelmenatri să fie în favoarea României și să aducă beneficii pentru români.
  • Partidul Național Liberal are capacitatea de a bate PSD. Victoria Partidului Național Liberal în bătălia cu PSD va crea premizele încetării acestei guvernări toxice pentru România. Înfrângerea PSD va crea o criză gravă în PSD și în actuala coaliție care poate să ducă chiar la căderea guvernului.
  • Programul pe care îl are PNL la nivel european va aduce foarte multe avantaje și beneficii pentru români.
  • Ne propunem să facem o campanie la firul ierbii, o campanie cât mai apropiată de oameni, o campanie în cadrul căreia să ajungem în casa fiecărui român, să ne prezentăm soluțiile, proiectele și mai ales ce avantaje putem să aducem pentru români de la nivelul UE și în felul asta să obținem maximul posibil în aceste alegeri.
  • Practic, toți oamenii importanți ai partidului, de la candidați, conducerea națională a partidului, conducerile județene, aleșii locali ai partidului, toți oamenii din conducerile locale sunt implicați într-un efort de campanie directă, care are ca obiectiv să ajungem să vorbim direct cu oamenii.
  • Eu, de exemplu, fără să fi început oficial campania, numai în perioada precampaniei am întâlnit mii de oameni direct, cu care am putut să discut față-n față, să răspund la întrebările pe care ni le pun, să prezint pe scurt soluțiile noastre privitoare la Parlamentul European, poziționarea PNL la nivelul Parlamentului European, dar nu numai, ci și pe foarte multe probleme care îi interesează pe oameni din politica internă.

Cum vă propuneți să îi aduceți la urne pe cei care nu au ieșit la vot în alegerile trecute? 

Arătându-le că suntem un partid serios, care acționează pentru a pune în practică așteptările lor, cele mai multe fiind așteptări normale. Oamenii nu vor minuni, nu vor ca peste noapte să se întâmple așa, prin hocus-pocus, să apară soluții senzaționale. Oamenii vor o guvernare normală, care să fie preocupată de rezolvarea problemelor reale pe care le are România – de la dezvoltarea infrastructurii, dezvoltarea economică, atragerea investițiilor, susținerea companiilor românești în dezvoltarea lor și în promovarea produselor și serviciilor pe care le furnizează pe piața europeană. Oamenii vor servicii de calitate în domeniul sanitar, servicii de sănătate de calitate, cât mai aproape de nivelul european. De asemenea, vor o școală în care copiii noștri să primească toate cunoștințele și tot bagajul necesar pentru a-i ajuta să reușească în viață.

Despre vocile critice care spun că PNL se concentrează prea mult pe a ataca PSD și prea puțin pe propriul program

  • Nu este adevărat. Noi am prezentat permanent soluții în toate domeniile de activitate.
  • În zona mediului de afaceri am susținut sistematic aplicarea legii prevenției. Legea prevenției nu este aplicată.
  • În continuare organele de control ale statului năvălesc peste firme, în special peste firmele românești, provoacă o agresiune sistematică asupra lor și le afectează afacerile.
  • Ne-am bătut împotriva tuturor reglemenatrilor stupide pe care le-au introdus cei de la PSD pentru a apăra mediul de afaceri și pentru a apăra buna funcționare a mediului de afaceri: de la supraimpozitarea part-time-ului, până la tentativa de introducere a impozitului pe cifra de afaceri. De la reglementările extrem de negative, instabilitatea care există în materie de reglementări în domeniul fiscal.
  • S-a modificat de peste 300 de ori codul fiscal în 2 ani și ceva. Practic, nicio firmă nu își poate face un plan de afaceri. Am fost sistematic alături de firme, de bănci, de societățile de investiții, societățile de asigurări, de societățile din energie, de societățile din comunicații pentru care s-au introdus suprataxe care le-au afectat afacerea și care până la urmă au avut efecte defavorabile asupra fiecărui cetățean. Pentru că toate tarifele, toate costurile au crescut și asta a scumpit viața pentru români.
  • În domeniul educației avem proiecte foarte serioase: de la generalizarea after-school-ului, relansarea învățământului tehnic și profesional, asigurarea orientării școlare, în școli prin intermediul consilierilor de orientare vocațională și profesională. Susținerea tuturor programelor de investiții în școli, adaptarea invatamanatului la realitățile economice de astăzi.
  • Și în domeniul sănătății am avut inițiative. Susținerea cu precădere a medicinei preventive, susținerea medicilor de familie, susținerea și a sistemului privat de furnizare de servicii medicale, fără existența niciunei discriminări.
  • În ceea ce privește angajații din mediul privat și aici hai să fim cinstiți, s-a creat o discrepanță foarte mare. În sectorul public salariul mediu a ajuns cu aproape 60% mai mare decât salariul mediu în sectorul privat. În nicio țară din Europa nu există așa ceva. Deja e o presiune extrem de mare asupra firmelor pentru că angajații din mediul privat încep să își caute locuri de muncă în sectorul public sau în străinătate. Asta creează foarte multă instabilitate în ceea ce privește forța de muncă și aici am încercat să găsim niște răspunsuri ca să ajutăm firmele.
  • Un răspuns a fost să lăsăm 20% din impozitul pe profit la dispoziția firmelor pentru a da bonificații salariale către angajații cu performanțe, cu rezultate. Al doilea răspuns a fost liberalizarea accesului pe piața muncii din România pentru cetățenii non-UE plecând de la faptul că în jurul României sunt peste 2 milioane de români, care trăiesc în Basarabia, în Bucovina de Nord, în Serbia, care ar putea foarte bine decât să își caute locuri de muncă în altă parte să vină să acceseze piața muncii din România și să suplinească într-un fel deficitul de forță de muncă care există pe piața muncii.
  • Am venit cu inițiative privitor la voucherele de vacanță. Voucherele de vacanță se acordă în sectorul public, iar pentru angajații din mediul privat companiile nu sunt stimulate în niciun fel să acorde vouchere de vacanță. Și atunci am venit cu proiect de lege pentru a asigurarea deductibilității cheltuielilor pe care le au companiile ca să acorde vouchere de vacanță astfel încât și angajații din mediul privat să primească aceste vouchere fără să existe un cost suplimentar pentru companii.
  • Aș putea să vă vorbesc două zile despre proiectele Partidului Național Liberal. Din păcate, pe media de multe ori inițiative, proiectele de legi, soluțiile pe care le avem nu reușesc să treacă de barajul mediatic și din cauza asta există o percepție că noi mai mult criticăm decât să avem soluții.
  • Avem soluții pentru fiecare problemă, iar de multe ori însăși opoziția înseamnă soluția și am să vă dau exemplu:
  • Am fost împotriva reintroducerii supraaccizei la combustibili.Soluția noastră este că vom desființa supraacciza la combustibili.
  • Am fost împotriva supraimpozitarii contractelor part-time. Soluția noastră este că vom desființa această supraimpozitare a contractelor part-time.
  • Am fost împotriva naționalizării Pilonului II de pensii. Poziția noastră este foarte clară: vom susține dezvoltarea Pilonului II de pensii în continuare așa cum a fost gândit prin reforma pensiilor în 2007-2008.

Despre alianța din trecut cu PSD

  • E mai mult o temă de atac din partea unor concurenți din zona opoziției.
  • Odată cu alegerea mea ca președinte al PNL, stafia USL a dispărut definitiv din PNL.
  • PNL este cel mai puternic partid de opoziție, partidul care a creat cele mai mari probleme actualei coaliții de guvernare și este partidul care a dus toate bătăliile până la ultimele consecințe cu PSD-ul și singura forță care poate bate PSD-ul.

Despre referendum 

  • PNL, încă din primul moment, a declarat susținere totală pentru acest referendum, care a fost convocat de președintele României.
  • E posibil să avem acțiuni comune, mai mult ca sigur că vom avea acțiuni comune.
  • Odată cu declanșarea referendumului este clar că președintele poate să intre în campanie, președintele va face campanie pentru acest referendum

Credeți că rezultatul referendumului îl va împiedica sau îl va face pe Liviu Dragnea să renunțe la modificarea legilor penale? 

Aici există o hotărâre a Curții Constituționale. A existat o astfel de sesizare la Curtea Constituțională. Curtea Constituțională spune foarte clar că nu poți să adopți prevederi contrare voinței exprimate de cetățeni în cadrul unui referendum. Ca atare, există acoperire inclusiv constituțională. Deci acest referendum poate împiedica, de exemplu, guvernarea să dea ordonanță privind amnistia și grațierea. Iar dacă ar face așa ceva, ar comite o infracțiune, pe lângă faptul că ar fi profund neconstituțional în conformitate cu decizia Curții Constituționale. Oricum, nu cred că vor mai îndrăzni, după ce cetățenii se vor exprima la acest referendum, să mai comită vreo agresiune împotriva unei funcționari normale a justiției. Nu vedeți că tot ce fac PSD-iștii și ăștia de la ALDE fac doar că să-i scape pe Dragnea și pe Tăriceanu de problemele penale? Și nu numai pe ei, că e vorba de mulți alții. Acum modifică iar Codul Penal, modifică definiții, modifică în Codul de Procedură Penală, vor să reducă termenele de prescripție. Toate îl ajută fie pe Dragnea, fie pe Tăriceanu. Nu cred c-o să le iasă. Despre o posibilă moțiune de cenzură și alegeri anticipate

  • Cu siguranță vom depune o moțiune de cenzură până la finalul acestei sesiuni. Noi suntem concentrați în momentul de față să facem o campanie pentru europarlamentare și pentru referendum cât mai serioasă, care să ajungă la fiecare român, să convingem cât mai mulți români să participe la vot, să voteze în favoarea referendumului și în favoarea PNL la aceste alegeri pentru Parlamentul European.
  • Cea mai puternică moțiune de cenzură este înfrângerea PSD în aceste alegeri.
  • Cel mai bine ar fi să ne întoarcem la popor. Structura actualului Parlament e rezultatul unei voințe exprimate de cetățeni în decembrie 2016 și veți vedea la aceste europarlamentare că voința cetățenilor este profund schimbată și, într-un fel, și Parlamentul trebuie readus în conformitate cu voința cetățenilor. Am prefera, dacă va fi posibil, să ajungem la o întoarcere la popor prin intermediul unor alegeri parlamentare anticipate care practic să legitimeze un Guvern pentru 4 ani de zile. O majoritate parlamentară și un Guvern pentru 4 ani de zile.
  • Alte formule vor fi greu de realizat pentru că este un Parlament, repet, care nu va putea asigura o guvernare coerentă, omogenă, o guvernare serioasă, care să rezolve marile probleme, care să fie preocupată mai mult de rezolvarea problemelor decât de chestiuni de natură electoralistă.

Despre UDMR 

  • În niciun caz nu vom putea spijini lucruri pe care ei au încercat, prin intermediul PSD-ului, să le impună.
  • Eu nu pot fi de acord, de exemplu la Codul Administrativ, cu acceptarea criteriului etnic ca și criteriu de înființare a Unităților Administrativ-Teritoriale. Nu pot să fiu de acord cu, practic, desființarea pragului de 20% care este pentru utilizarea limbilor minorităților în administrație și în justiție. Asta este în general un prag care s-a dovedit a fi cât se poate de rezonabil.
  • Sunt lucruri peste care greu poți să treci în măsura în care se poate ajunge la susținearea unui program de guvernare cu orice formațiune politică, care să prevadă obiective foarte clare, foarte precise, care să fie asumate de toți participanții, evident că putem să formăm o coaliție.
  • Dar obiectivul Partidului Național Liberal și cel mai important obiectiv pe care-l avem este să batem PSD.

Despre o posibilă alianță cu USR-PLUS sau cu PMP pentru susținerea lui Klaus Iohannis la prezidențiale 

  • Pentru noi lucrurile sunt simple. Partidul Național Liberal a luat decizia în Consiliul Național, în unanimitate, să susținem candidatura Președintelui Klaus Iohannis pentru al doilea mandat.
  • Am văzut că alții tot au tentative de a pune candidați. Nu poți să le negi dreptul. Nu poți să negi drepturi unor formațiuni politice de a depune candidați.
  • Noi suntem angajați puternic în susținerea Președintelui Iohannis și avem garanția că vom câștiga și alegerile prezidențiale alături de Președintele Iohannis.
  • Dacă și alte forțe politice vor decide să-l sprijine pe Klaus Iohannis va fi cu atât mai bine.
  • Trebuie să câștigăm alegerile prezidențiale pentru că Președintele României a fost totuși garantul democrației. A fost garantul traiectoriei Europene a României, a fost omul care într-un fel a salvat imaginea României la nivel European, fiind un lider european recunoscut, apreciat lider european, care a putut să mai repare din stricăciunile de imagine pe care le-au provocat guvernele PSD-ALDE de după decembrie 2016.
  • O susținere a președintelui Iohannis și de alte forțe politice, ar fi ceva normal.
  • Oricum va fi turul doi, între Klaus Iohannis și candidatul actualei coaliții de guvernare și avem convingerea că îi vom bate rău.

Despre o eventuală modificare a Constitutiei 

  • Nu sunt adeptul unor soluții pompieristice de moment, în funcție de decizii.
  • Părerea mea e că în România, după ce va pleca această clică adunată în jurul lui Dragnea și Tăriceanu, și oamenii îi vor alungă repede, prin votul lor, evident.
  • Cred că e nevoie de o dezbatere foarte serioasă privitoare la ce modificări constituționale sunt necesare.
  • Constituția are anumite imperfecțiuni, s-a văzut din practica curentă, că au apărut de multe ori situații care au provocat conflicte sau situații care au creat efecte negative asupra diferitelor zone ale societății românești, care își au izvorul și într-o reglementare fie incompletă, fie contradictorie, fie insuficient de clară în anumite articole din Constituție.
  • Pe mine, de exemplu, mă deranjează faptul că se invocă un articol din Constituție care permite traseismul politic la nivel parlamentar.
  • Din punctul meu de vedere, traseismul politic trebuie să dispară. Și așa cum Partidul Național Liberal în 2006 a interzis traseismul politic prin legea privind statutul aleșilor locali – când eram la putere, nu când eram în opoziție – am interzis traseismul aleșilor locali, la fel trebuie să se întâmple și cu parlamentarii. Nu se poate ca la finalul fiecărei sesiuni parlamentare să ai 20-25% dintre parlamentari care și-au schimbat culoarea politică, față de momentul în care au fost aleși.
  • Suntem pentru interzicerea traseismului politic și multe alte teme privitoare la Constituție trebuie dezbătute. Dar aici e nevoie de o dezbatere amplă

Despre alegerile la Primăria Capitalei și un candidat unic al dreptei 

  • Deocamdată noi suntem în procedura internă de desemnare a candidaților de primari pentru municipiile reședințelor de județ, inclusiv pentru București și pentru sectoarele Municipiului București.
  • Noi avem niște personalități ale PNL care sunt înscrise în această competiție internă și deocamdată ne interesează să identificăm candidații, să stabilim cine sunt candidații Partidului Național Liberal.
  • Dacă va fi necesar în anumite municipii, pentru a avea garanția că învingem PSD, să mai facem înțelegere cu alte forțe politice, lucrul acesta îl vom vedea pe măsură ce se apropie.
  • Noi deocamdată nu am renunțat la obiectivul nostru de a impune la nivelul Parlamentului schimbarea sistemului de alegere a primarilor.
  • Noi susținem alegerea primarilor cu 50%+1, adică, cu două tururi cum e cunoscută, pentru a conferi cu adevărat legitimitate primarilor care conduc comunitățile locale.

Urmărește interviul integral pe hotnews.ro