De ce este important pentru romani Summit-ul Partidului Popular European de la Sibiu

de Siegfried Muresan, europarlamentar

Joi dimineata va avea loc la Sibiu un summit istoric al Partidului Popular European (PPE) inaintea Consiliului European informal gazduit tot in Sibiu. Organizat in incinta Muzeului etnografic „Astra”, summit-ul va aduna sefii de stat si de guvern ai PPE, precum si liderii partidelor de opozitie din PPE, alaturi de liderii institutiilor europene.

Ce este acest summit si de ce este atat de important?

Summit-ul PPE are rolul de a pregati deciziile ce vor fi sustinute de liderii PPE in cadrul Consiliului European.

PPE este cel mai mare partid din Uniunea Europeana, este partidul care a condus Uniunea in ultimii 15 ani si din care fac parte toti liderii institutiilor Uniunii Europene: presedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, presedintele Consiliului European, Donald Tusk, si presedintele Parlamentului European, Antonio Tajani.

Tot din PPE fac parte unii dintre cei mai importanti sefi de state si de guverne din UE: cancelarul Germaniei, Angela Merkel, cancelarul Austriei, Sebastian Kurz, presedintele Romaniei, Klaus Iohannis, sau prim-ministrul Croatiei, Andrej Plenkovic.

Acesti lideri politici se reunesc la Summit-ul PPE pentru a-si coordona pozitiile pe principalele decizii ce se iau ulterior la Consiliul European informal. De aceea, majoritatea deciziilor luate la Summit-ul PPE se vor regasi si in concluziile Consiliului European.

Ce se va decide la summit-ul PPE

Ca purtator de cuvant al Partidului Popular European si participant la acest summit, va pot spune urmatorul lucru: Consiliul European informal din Sibiu va discuta Agenda Strategica a Uniunii Europene pentru perioada 2019-2024.

Se va vorbi si se vor lua decizii cu privire la obiectivele Uniunii pentru urmatorii ani: cum folosim mai bine fondurile europene, cum continuam procesul de integrare europeana, viitorul UE post-Brexit, cum aducem mai aproape Europa de oameni.

Se va discuta despre rolul UE la nivel global, despre securitate, migratie etc. Absolut toate aceste teme se vor discuta si se vor pregati inainte la Summit-ul PPE. Toate deciziile importante privind viitorul UE ce se vor lua la Sibiu vor purta parafa groasa a PPE.

In plus, toate sondajele arata ca PPE va castiga alegerile din 26 mai si va conduce Uniunea Europeana si in urmatorii 5 ani. Astfel, ce decidem la Summit-ul PPE de la Sibiu vom avea posibilitatea sa implementam la nivel Uniunii dupa 26 mai.

Candidatul PPE la functia de presedinte al Comisiei Europene, Manfred Weber, va fi prezent la Sibiu si isi va sustine viziunea pentru Europa. Viziune pe care o va putea pune in practica dupa ce vom castiga alegerile si il vom alege presedinte al Comisiei.

Vesti bune pentru Romania

Summit-ul PPE de la Sibiu este o mare oportunitate pentru tara noastra, aproape la fel de mare ca presedintia Consiliului UE, pe care Romania inca o detine pana la sfarsitul lunii iunie. Dincolo de oportunitatea de a ne prezenta tara si orasul Sibiu intregii Uniuni, acest summit si acest Consiliu European ofera Romaniei oportunitatea de a-si sustine mai puternic obiectivele pe agenda strategica a Uniunii din urmatorii ani.

Este, daca vreti, ca o finala de campionat european care are loc pe teren propriu.

Diferenta fundamentala intre presedintia Consiliului UE si ce se va intampla la Sibiu este data de reprezentativitatea tarii. Presedintia Consiliului a fost si este organizata de Guvernul Dancila, care are zero credibilitate la nivel european. De aceea, Guvernul nu a reusit sa impuna niciun obiectiv al Romaniei pe plan european.

Gazda Consiliului European informal ce urmeaza summit-ului este presedintele Romaniei, Klaus Iohannis. Summit-ul PPE este organizat impreuna cu Partidul National Liberal.

Klaus Iohannis si Ludovic Orban se vor afla la Sibiu in primul rand, alaturi de liderii europeni. Aceste doua reuniuni reprezinta un exemplu clar privind rezultatele ce se pot obtine cand in luarea deciziilor nu sunt implicate PSD si ALDE, partide izolate pe plan european, ci lideri politici cu credibilitate in UE.

De aceea, Summit-ul PPE de la Sibiu, precum si Consiliul European, reprezinta o sansa de a impinge in fata obiectivele Romaniei, de a arata Uniunii Europene ca exista o clasa politica in Romania cu care se poate lucra la viitorul Uniunii. O sansa pe care, spre deosebire de oportunitatile date de presedintia Consiliului UE, sunt sigur ca nu o vom rata.

Siegfried Muresan este europarlamentar, vicepresedinte al Comisiei de Buget din PE, purtator de cuvant al PPE si membru PNL.

Sursă: ziare.com